A murit

N. Bretan

De-o zi-ntreagă plîng alături biata Mura cu fecioru.

În bordei, pe masa-ntinsă, doarme astăzi Laie Chioru.

De-nvălire o vecină s-a îndurat cu două straie,

Şi drept pernă, o desagă a umplut Mura cu paie.

L-a legat pe sub bărbie cu năframa de mătasă,

O scumpete pusă-n ladă de pe cînd era mireasă.

Busuioc şi izmă creaţă a adus cumătra dar,

Iar pe buzele-nnegrite a pus Mura un creiţar.

Într-un ciob zăcuse banul, în firidă, la o parte,

Nu mai umblă azi, şi Mura de păcat se teme foarte...

Între foi de nuc, alături, lîngă fruntea lui de ceară,

Ostenit se-ntinde arcul pe grumazul de vioară.

Doi cărbuni sfiala-şi scapăt', adormind sub pirostrii,

Întunericul coboară prin ferestrele pustii...

Mura stă pe faţa vetrii şi-i cad lacrimi în cenuşe...

Leneş scîrţîie ţîţîna ruginită de la uşe.

Se iveşte-n prag copila judelui Zăbun, cea mare,

Şi din mîneca cămăşii scoate-ncet o lumînare.

Cruce-şi face – o aprinde... Tremurînd, para gălbuie

Nu se-ndeamnă de sfială, cît pe-aci era s-apuie...

- Nu mai plînge, Mură, leică, zice fata lăcrămînd.

Mura stă cu faţa stinsă şi răzleţ o paşte-un gînd:

Ce viaţă fără milă... Lîngă mort, la căpătîi,

I-a fost dat să ardă-n casă lumînarea cea dintîi...