Cenuşa visărilor

Cenuşa visărilor noastre

Se cerne grămezi peste noi,

Precum se coboară pe glastre,

Atinse, petalele-albastre,

De-o gâză căzută de sus printre foi.

Se scutură vântul şi geme.

Pământul e una cu cerul,

Oraşele-s bulgări şi gheme,

Ghitare adânci de blesteme,

Şi aerul - rece ca fierul.

Pământul e-o moară deşartă

Cu larve cerşind adăpost,

Mişcându-se-npulberea moartă,

Ce-n haos mereu se deşartă:

Ţărâna visării ce-a fost.