Doina

De la Nistru pân-la Tisa

Tot românul plânsu-mi-s-a

Că nu mai poate străbate

De-atâta străinătate.

Din Hotin şi pân-la Mare

Vin muscalii de-a călare,

De la Mare la Hotin

Mereu calea ne-o aţin;

Din Boian la Vatra-Dornii

Au umplut omida cornii

Şi străinul te tot paşte

De nu te mai poţi cunoaşte;

Sus la munte, jos pe vale,

Şi-au făcut duşmanii cale,

Din Sătmar pân- în Săcele

Numai vaduri ca acele.

Vai de biet român săracul,

Îndărăt tot dă ca racul,

Nici îi merge, nici se-ndeamnă

Nici îi este toamna toamnă,

Nici e vară vara lui

Şi-i străin în ţara lui.

De la Turnu-n Dorohoi

Curg duşmanii în puhoi

Şi s-aşează pe la noi;

Şi cum vin cu drum de fier,

Toate cântecele pier,

Zboară pasările toate

Numai umbra spinului

De neagra străinătate.

În uşa creştinului.

Îşi dezbracă ţara sânul,

Codru ­ frate cu românul ­

De săcure se tot pleacă

Şi izvoarele îi seacă ­

Sărac în ţară săracă!

Cine-au îndrăgit străinii

Mânca-i-ar inima cânii,

Mânca-i-ar casa pustia

Şi neamul nemernicia!

Ştefane, Măria Ta,

Tu la Putna nu mai sta,

Las-arhimandritului

Toată grija schitului,

Lasă grija sfinţilor,

În sama părinţilor,

Clopotele să se tragă

Ziua-ntreagă, noaptea-ntreagă,

Doar s-a-ndura Dumnezeu

Ca să-ţi mântui neamul tău!

Tu te-nalţă din mormânt

Să te-aud din corn sunând

Şi Moldova adunând!

De-i suna din corn o dată

Ai s-aduni Moldova toată,

De-i suna de două ori

­ Îţi vin codrii-n ajutor,

De-i suna a treia oară

Toţi duşmanii or să piară,

Din hotară în hotară ­

Îndrăgi-i-ar ciorile

Şi spânzurătorile!