La groapa lui Laie

Am venit să-ţi spun o vorbă

Azi, când pleci în ţări mai bune,

Niculaie, Laie Chioru,

Cântăreţ din patru strune;

Du-l cu tine meşteşugul

Care ne-ntărea soboru:

Meştere a nouă sate,

Lăutare, Laie Chioru!

Unde norii-şi ţin popasul

În lăcaş de mărgărint,

Şede Domnul cu Sânpetru

La o masă de argint.

Tu să-ţi pleci uşor genunchii

Şi uşor să-ţi pleci grumazul,

Şi pe umerii vioarei

Să-ţi apeşi domol obrazul.

Şi să cânţi un cântec, Laie,

Cum se cântă-n sat la noi,

Când se tânguie ciobanul

După turma lui de oi.

Povesti-va atunci struna

Înălţimilor albastre

Vremea lungă câtă jale

Scris-a-n sufletele noastre.

S-ar întuneca pământul,

C-ar veni, veni, ţigane,

Toate stelele s-asculte

Glasul strunei năzdrăvane.

Blând zâmbire-ar Milostivul...

Iar din geana lui de-argint

Lacrim-ar cădea-n adâncul

Norilor de mărgărint.

Ni s-ar stinge-atunci necazul

Ce de mult ne petrecea:

Între stelele de pază

Am avea şi noi o stea!