Prea sus a-ți fost!

Sînt păsări albe-n rotogol pe mări

Și fiecare, poate, e un dor de ducă.

Sînt țipete de bucurie și chemări,

Sînt păsări albe-n rotogol pe mări...

Undeai zburat, nălucă, palidă nălucă?

Și sînt în zare păsări cenușii...

Sînt renunțări, bat aripile sombre...

E sufletul ce l-ai avut fîșii, fîșii...

Subt cer de plumb trec păsări cenușii,

Un gînd nespus, un plîns vitat: octombre!

Sînt păsări negre pe pămînt, colea, colea.

Cinea trimis așa curînd ai morții îngeri?

Destinul parcă se-n-dura, ne ocolea...

Sînt păsări negre pe pămînt, colea, colea...

Pleca-ți! Nu mai vesti-ți dezastre și înfrîngeri!

Oh, și mai sînt, sînt păsări mari albastre

Dar prea departe... mult prea departe, sus...

Lumini de re-n-viere, pe dezastre.

Oh, strălucite păsări mari albastre,

Prea sus a-ți fost și prea curînd v-a-ți dus!