Sara pe deal

Sara pe deal buciumul sună cu jale,

Turmele-l urc, stele le scapără-n cale,

Apele plîng, clar izvorînd în fîntîne;

Sub un salcîm dragă, m-aştepţi tu pe mine.

Luna pe cer trece-aşa sfîntă şi clară,

Ochii tăi mari caută-n frunza cea rară,

Stelele nasc umezi pe bolta senină,

Pieptul de dor, fruntea de gînduri ţi-e plină.

Nourii curg, raze-a lor şiruri despică,

Streşine vechi casele-n lună ridică,

Scîrţîie-n vînt cumpăna de la fîntînă,

Valea-i în fum, fluiere murmură-n stînă.

Şi osteniţi oameni cu coasa-n spinare

Vin de la cîmp; toaca răsună mai tare,

Clopotul vechi împle cu glasul lui sara,

Sufletul meu arde-n iubire ca para.

Ah! în curînd satul în vale-amuţeşte;

Ah! în curînd pasu-mi spre tine grăbeşte:

Lîngă salcîm sta-vom noi noaptea întreagă,

Ore întregi spune-ţi-voi cît îmi eşti dragă.

Ne-om răzima capetele-unul de altul

Şi surîzînd vom adormi sub înaltul,

Vechiul salcîm. — Astfel de noapte bogată,

Cine pe ea n-ar da viaţa lui toată?