Gorunul

Gorunule din margine de codru,

de ce mă-nvinge cu aripi moi atîta pace,

cînd zac în umbra ta și mă dezmierzi

cu frunzați jucă-ușă?

O, cine știe? Poate ca din trunchiul

tău îmi vor ciopli nu peste mult sicriul,

Și liniștea ce voi gustao

între scîndurile lui o simt pe semne deacum:

o simt cum frunza ta mio picură în suflet -

Și mut ascult cum crește-n trupul tău sicriul,

sicriul meu, cu fiecare clipă care trece,

Gorunule din margine de codru.