Noi și pămîntul

Atîtea stele cad în noaptea asta -

Demonul nopții ține parcăn mîini pămîntul.

Și suflă peste el scîntei ca pesteo iască

Năpraznic să-l aprindă.

În noaptea asta-n care cad atîtea stele,

tînărul tău trup de vrăjitoaremi

arde-n brațe co-n flăcările unui rug.

Nebun, ca niște limbi de foc eu brațelemi întind,

ca săți topesc zăpada umerilor goi,

și ca săți sorb, flămînd săți mistui puterea,

sîngele, mîndria, primăvara, totul.

În zori, cînd ziua va aprinde noaptea,

cînd scrumul nopții o să piară dus

de-un vînt spre apus,

în zori de zi aș vrea să tim și noi cenușă,

Noi și pămîntul.