Glas de toamnă

Toamna a făcut inimi de aur din foi.

Nici o vorbă, nici un glas, liniște tîrzie.

O pasăre se face mi-că în ce rul

ce o să fi-e alb de ploi.

Inimă, potolește-ți zbuciumarea.

Pămîntul areodihnă pentru toate

cerul din slăvi înnorate

împarte uitarea.

Liniște în ogorul unde sămînța veghează.

Liniște în sufletul învins,

Liniște pe foiile ce s-au desprins

Și-n steaua care stă să cadă.