Pe un album

E. Mandyczewski

În zădar vuieşte Cerna şi se bate

De-a ei stânci măreţe, vechi, nestrămutate,

Şi-n cascade albe saltă pe-a lor sân...

Apa-i trecătoare, petrele rămân!

În zădar şi anii s-adun cu grăbire,

Trecând peste inimi ce-au gustat iubire!

Suvenirul dulce de-un minut slăvit

Pintre-a vieţii valuri stă-n veci neclintit!